Povestea lui Darius

Pe Darius Horincaş, medicii români l-au condamnat să-şi petreacă viaţa într-un scaun cu rotile. Doar dârzenia părinţilor care nu s-au mulţumit cu un diagnostic sec l-a ajutat pe băieţelul de nici trei ani să aibă şansa de a putea face în următorii ani primii paşi.

Copilaşul urmează un tratament în Ucraina din trei în trei luni, o şedinţă costând 3.000 de euro. Iar copilul ar mai avea nevoie de alte opt, doar că părinţii nu mai dispun de bani, după ce s-au împrumutat la bancă pentru primele două şedinţe.

Acum câteva luni, copilaşul nu îşi putea ţine capul drept, iar să prindă o jucărie era doar un vis al părinţilor săi.

Darius s-a născut cu o tetrapareză spastică - o paralizie a membrelor, combinată cu o întârziere mintală, boală descoperită de medici când băieţelul avea doar trei luni. Consultat de specialişti din judeţ, copilaşului nu i s-a dat nici o şansă că o să poată merge vreodată sau că se va dezvolta normal din punct de vedere mintal. Aşa că a ajuns ca mulţi alţi micuţi să fie încadrat în gradul de handicap grav.

Acum câteva luni, părinţii săi au găsit o clinică în Ucraina unde sunt tratate cazuri asemănătoare şi unde lui Darius i s-au dat speranţe că la un moment dat, chiar dacă va fi o recuperare de durată, va putea să facă primii paşi.

O şedinţă care durează 13 zile, timp în care copilul este supus unei terapii complexe, terapie care combină tratamentul medicamentos cu gimnastică, reflexoterapie, împachetări cu parafină şi multe alte exerciţii pentru ca trupul său plăpând să se întărească. Până acum, banii pentru o şedinţă şi jumătate, părinţii i-au împrumutat de la bancă, iar alţi 1.500 de euro i-au primit din donaţii de la vecini, proprietari de magazine, bisericile din comună. Copilul ar trebui să urmeze o nouă şedinţă, una dintre cele opt sau zece de care ar mai avea nevoie, între 3 şi 13 iunie. Doar că părinţii nu mai ştiu de unde să obţină banii necesari.

Veniturile familiei nu depăşesc 1.800 de lei în lunile bune, când capul familiei face şi ore suplimentare pe şantierul de la Autostrada Transilvania unde lucrează, doar că din această sumă o treime se duce pe ratele la bănci.

În casa sărăcăcioasă, dar extrem de îngrijită de pe unul dintre dealurile ce mărginesc centrul comunei Zau de Cîmpie, şi în care Darius zâmbeşte în ciuda suferinţei sale, fiecare dintre noi poate aduce o rază de speranţă. Donând o sumă cât de mică, Darius s-ar putea să ne întâmpine în pragul casei, în mai puţin de trei ani, fără să fie ajutat de unul dintre părinţi...

O campanie umanitară iniţiată şi susţinută de